SERGENTUL LUI ISUS

Urca omul coasta rupta
Lunecand cu tina-n lupta…
Ploaia rece, iute-i vantul
Zloata a cuprins pamantul.

Sus, ascuns de dealul mare
Un satuc pierdut in zare.
Inspre acolo pasii-l poarta,
Solie din poarta-n poarta.

Seara vine, ceru-i negru
Aerul e greu, funebru;
Frigul strange ca un sarpe,
Pomii goi, par triste harpe.

Fumul rar pluteste moale,
Catre vai si campuri goale.
Un dulau ce-i simtea pasul,
Isi dregea- n octave glasul.

Greu urcusul, rea cararea
Greu isi trage rasuflarea…
Pe bancuta langa sipot
Un ragaz, in moale clipot.

Un coltuc uscat de paine
Imparte cina cu un caine.
In desagii de pe spate,
Are Biblii împachetate.

Ici si colo pe la geamuri
Luminite printre ramuri.
Fumul, aburi imbarliga
De ceaun cu mamaliga.

Bate-n poarta casei mici
De sindrila si chirpici,
Cumparand de- un icusar
Loc de noapte-n panusar.

Intre paie, pat isi face
Omul nostru, om de pace
Si in noaptea de taciune
Multumind, o ruga spune.

Noaptea-i rece, aspra, rea.
Perna-si face din boccea.
Frigul taie, haina-i uda,
Pare-o stranie paparuda!

Ostenit. Sa doarma-i greu:
Strange frigul, coparseu.
Paiul ud si vant subtire
Somnu-i este amintire…

Ca in vis, in spate simte
Ceva cald, ce se intinde.
Mana atinge un bot de caine:
Acelasi ce primise paine!

Doua suflete in mas:
Om si caine de pripas…
Ce mult face un suflet viu,
Intr-un loc rau si pustiu!

Zorii vin gri si reci;
Noroi in drum si pe poteci.
Omul bate-n usa, poarta
Carte de Adevar sa imparta.

A dat o Biblie in vecini,
O alta, la o tarla intre spini…
In jos, la o casa aratoasa,
Iesi cucoana preoteasa.

Iata, vine preotul si el
In sareta, cu armasar rebel…
Omul gros, rea uitatura,
Duhnind tamaie si a bautura.

„-Ce vrei crestine-n asta oara,
Nu stii, ca-i santa Marioara?
Pomana? Duminica-n pridvor
Nu la case inchise cu zavor!”

„- Conule, iertare sa avem!
Nu viu de mila, ori blestem .
Doar o clipa vreau sa ai
O Biblie sa-ti las, ca n-o fi bai!”

„-Da´ce esti tu? Un pocait!?”
Striga acel popa buhait.
„-Iti arat eu tie acu´vanzare:
De grijanie si de anghinare!”

Zicand asa zmucitul popa,
Imitand aievea o pericopa,
Il scuipa, lovindu-i falca
Cu chef de-a repeta scatoalca!

Pe dat’, acel caine de pripas
Sare brav si far´sa dea un glas,
Pe popa de anteriul il prinde
Si-l rastoarna intre arinde.

Omul pacii incet se pune.
Și năucit de pălitură, spune:
„-Doamne Isuse, in mila Ta
Iarta-i păcatul, nu-l cerceta!”

Popa greu se afunda-n tina,
Cu dosul mare, burta plina.
Se da te-a dura in sutana,
Ca harbuzul prin tartana.

„-Ramai cu bine, preoteasa.
Turbata fiara ții la casa!”
Zis-a omul, ridicandu-si clopul,
Salutand in glod si…dopul.”

Trecuta bine ora de ameaza,
Cu urma palmii pe obreaza,
Omul privi cu multumire,
La sacul gol, suierand uimire.

„-Vino incoase, mai orfane
Mananca si tu ceva, lupane!”
Zis-a omul imbiind pe caine
Cu ultimul coltuc de paine.

„-Apoi, te-ai duce unde-i stii…
Esti darz si tare-n zavistii.
Domnul, se va ingriji de tine.
Pentru El lucrat-ai ca și mine!”

Prinse drumul catre casa,
Prin livezi de pruna grasa.
Mai in urma venea smerit
Dulaul, oarecum nedumerit.

Cand poteca dete- un cot,
La punte, borcanatul preot!
Avand sase oameni de nimic
Ce se cinsteau din clondiric.

Purtau bate, furci, topoare
Si in chimire, lungi cosoare…
Iesiti erau, sa ucida o fiara,
Ori pazeau acolo o comoara?

Omul pacii, o clipa se opri.
Privirea- i blanda se- naspri:
„- Doamne, calea inapoi n-o iau,
Pentru Tine, sufletul imi dau!”

Drumul deci tinandu-l drept,
Pe loc ii salta inima in piept.
Ce vedea, nu-i venea, sa creada:
Nimic, ramase din ambuscada!

Oamenii, rupand pamantul
Racnind, alergau ca vântul!
Popa, mai la urma un prun
Vroia sa-l urce de nebun!

Vazand asa mare intamplare
Omul pacii, nu- i dadu crezare.
Zise: „-Doamne Isuse, ce vad
E Nimicitorul, cosind prapad?

La urma, zarind cainele acel
Il chema la sine pe rebel:
„-Ti-am zis, lupane sa te duci,
Acestia nu au fost naluci…

Acum faca-se dupa- ti voie,
Mi-ai fost sprijin la nevoie.
Vino deci, cu mine acasa.
Un loc gasi-voi in fanoasa.”

Dupa o vreme, un gospodar,
Cu un frate la judet notar,
Venise cu un jurnal central
Purtand o nota de scandal:

„Intr-un satuc printre coline,
Un om cu desage pline,
Trecea din casa- n casa
Cu un tigru fioros in leasa!”


Omul pacii auzind aceasta,
Zambi, mangaindu-si teasta.
„-Vino- ncoace mai miracol,
Ca tu ai dat, acel spectacol.

Domnul a lucrat prin tine,
Si am sfarsit lucrarea bine.
Dar taina asta, sa n-o spui,
Ca ajungi de spaima satului!”

 

 

Sabadell (Barcelona)
Agosto, 2016

„Aceasta poezie am dedicat-o bunicului meu Vasile, colportor cu pasul in tineretea lui prin Campia Transilvana, unul dintre cei ce au răspândit Adevarul lui Isus, in aceasta zona a Tarii, fiind inspirata de niste fapte reale pe care el insusi mi le-a istorisit cand eu eram copil. A combătut ca sergent in Primul Razboi Mondial, din Silezia și pana in Italia. A fost ranit de patru ori. Ultima data, și cel mai greu intr-o misiune sinucigașă in nordul Italiei. A fost decorat de douä ori cu cea mai înaltä medalie a Imperiului. In timp ce era convalescent si făcea serviciul păzind prizonierii intr-un lagăr, un pilot american, rănit și el, i-a vorbit pentru prima data despre Hristos cel adevărat. De atunci, si pana la sfârșitul vieții, a rămas prieten cu El.”

 

 

 

 

 

Autor: Sorin Bubau

Pescar și pescar de oameni pentru Patria de Sus, scriitor, poet și eseist religios, teolog autodidact, deconspirator a lucrării celui rău, luptător cu mine însumi, îndatorat cu Isus Hristos.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s