Plouä iar. Siroaiele se-adunä…
Curg apele rupând din maluri.
Mi-e teamä si din nou detunä,
Ecoul piere înecat pe dealuri.
Doamne, curcubeul unde este?
Cel pus în cer ca nou legämânt…
Cä nu vor mai veni tempeste,
Sä înece bietul nost’ pämânt!?
Poate nu-l väd, de negrul nor,
Ori poate cä ai uitat, sä-l pui…
Mulți îmi dau sfaturi sä ignor,
Iluzia aceasta în care încäpui!
O lume înainte, toatä înecatä,
Pierita-a prin ape tulburate!
De vina era viața lor spurcatä:
Năravuri rele, urâte, necurate…
Nimic n-a mai rămas în urmä,
Doar amintirea vagä, o nälucä.
Cronica ce în vechime scurmä,
Zice cä suntem iaräsi pe ducä…!
Cä astäzi suntem la fel de räi,
Citim Doamne în Cuvântul Täu.
Ticalosi, nenorociți și nätäräi,
Orbi suntem, făcând doar rău!
De aceea, Doamne îmi e teamä,
Cä deschis-ai din nou zăgazuri!
Vin apele, mä iau… mä cheamă,
Presimt dureri și mari necazuri!
Ploua nestăpânit, plouä teribil.
Cad ape duium, potop început…
Scenariul acesta îmi pare oribil,
Cu epilog, de mine conceput!
As vrea sä stiu cä sunt în barcä,
Sä am loc când chepengu-i pus!
Si atuncea plouä, sä ude leoarcä!
Protejat mä simt si nu expus!
Plouä iar, torentele se adunä.
Curg ape tari iesind din maluri…
Mi-e teamä si din nou detunä,
Ecoul piere rätäcind pe valuri…
Palau Solitá i Plegamans (Barcelona)
Octubre,2019
Foarte frumoasa poezie frate si cu mult tilc….
ApreciazăApreciază