MINȚIND IN NUMELE LUI DUMNEZEU 3 (Despre viciul zicerii “mi-a fost arătat”)

Descoperirea fosilelor reptilelor gigante au pus in dificultate pe teologii și exegeții Bibliei care afirmau ca nu exista nici o descriere in Cuvântul lui Dumnezeu asupra acestor creaturi unele dintre ele de-a dreptul terifiante.

Din 1824 când s-a descoperit prima fosila și pana in anul 1996, când s-a adăugat ultima piesa in catalogul noutăților, paleontologia, stiinta care se ocupa cu studiul fosilelor, a contabilizat sute de mii de astfel de probe in întreaga lume. Teologii bâjbâiau in intunerecul neputinței și neînțelegerii deși adevarul biblic era înaintea ochilor lor fără ca ei sa-l vadă. Cei mai mulți dintre carturarii Bibliei acceptau ideea ca Dumnezeu a creat animalele, inclusiv aceste reptile gigante și făceau concesii paleontologiei asupra enormele perioade de timp ca scenariu obligatoriu de desfășurare a evoluției acestora, ignorând ca Dumnezeu a creat lumea in șapte zile și ca aceasta avea 24 de ore.

Multe dintre traducerile actuale ale Scripturii s-au realizat după King James Version din 1611, considerată cea mai buna și mai fidela traducere a Marii Opere. Așa cum știm o traducere este o acțiune literară aproximativa și nu întotdeauna reflecta filonul original, autentic. Factorii care influentează o traducere sunt multipli și tot atât de „stresanți” in alterarea textului: factorul semantic, factorul lingvistic, factorul cultural, factorul etic, factorul psihologic, factorul personal, factorul momentan etc. Toți acești factori „alterează” originalul de o forma ori alta, asta pe de-o parte, iar pe cealaltă parte Dumnezeu sa îngrijește ca textul tradus sa ajungă la noi in forma suficientă și necesara mantuirii. De asemenea, cunoaștem faptul ca semnele de punctuație au apărut târziu in gramatica limbilor. Textele biblice nu aveau astfel de semne iar traducătorii folosea propriul fler ori inspirație pentru demarcarea propozițiilor ca și utilizarea potrivit propriei înțelegeri, a timpilor și conjugarilor.

Cartea Genezei este una dintre scrierile cele mai vechi ale Scripturii și se pare ca autorul ei a fost Moise, căruia i se atribuie și alte scrieri sfinte. Este cartea Creației lui Dumnezeu și prima cronica oficială a lumii. Aici se regăsesc elementele cognitive ale unui subiect spinos și in aparenta indescifrabil: reptilele gigante numite in paleontologie saurieni.

Cărțile a ceea ce cunoaștem astăzi ca Biblia au fost scrise in ebraica veche, in aramaica și in greaca veche. Moise pentru cărțile Pentateuhului, nu a folosit semne de punctuație așa cum nu au folosit nici unii dintre autorii Scripturii. Acestea au apărut in gramatica de-abia in Evul Mediu timpuriu. Din aceasta cauza uneori, câte un verset din aceste scrieri, capătă un inteles ușor diferit de ceea ce a vrut sa exprime autorul.

După sădirea Grădinii Eden, Dumnezeu l-a asezat pe om aici ca stăpân de drept a acestei minunății și i-a dat in sarcina lucrul și întreținerea acesteia precum și paza locului. Dorinta lui Dumnezeu, ca omul sa lucreze reprezintă transferul de responsabilitate asupra umerilor lui Adam, a obligațiilor privind casa lui și a locului unde Dumnezeu se plimba cu plăcere. Cealaltă obligație a omului, aceea de-a păzi Grădina ridica nedumeriri și probabil mari semne de întrebare: de cine trebuia Adam sa păzească acea extraordinara întocmire? Teologii, evangheliștii, vizionarii sau pastorii au lansat ideea eronata ca de Diavolul. Ni-l imaginam, nu-i așa, pe impotrivitorul lui Dumnezeu venind de-a bușilea prin iarba, in ascuns, sa șterpelească cireșe din Grădina? E ridicol și absurd pentru ca omul, chiar fiind întâiul, creat și nu născut, nu se putea împotrivi Satanei. Nu făceau parte din aceeasi categorie și nici din aceeași „serie” a Creației dumnezeiești iar pe atunci și pana la moartea Domnului, acesta avea acces peste tot, inclusiv la Curțile Cerești. (Iov 1:6-7)

Dumnezeu l-a determinat pe Adam, sa numească toate animalele (Gen. 2: 19-20) prin aceasta asigurându-i viitorul control asupra acestora. Omul deținea atunci o putere totala asupra tuturor fapturilor create de către Dumnezeu. Omul era învățat de către Creatorul sau despre toate tainele existentei. Capacitatea cunoașterii strămoșului nostru Adam era deplina. Astăzi, după milenii de contact cu păcatul și de negare a Tatălui ceresc, folosim doar zece la suta din capacitatea noastra cerebrala. Puterea minții cu care era înzestrat Adam, comanda și supunea orice creatura care-l înconjura. Totul ii era supus in Grădina Edenului și pe toată suprafața pamantului.

Înainte de caderea in păcatul capital orice ființa vie se hranea cu vegetale potrivit relatării biblice din Geneza 1:29-30. Natura pamantului era exuberanta. Noi numai ne putem imagina bogăția extraordinara de plante cu care Dumnezeu a înzestrat natura dar nu avem nici măcar idee de complexitatea acelui ecosistem. Dacă pământul era de-o bogăție fără seamăn, atunci Grădina era de-o frumusețe incomensurabila: arborii giganți, plini de fructele cele mai delicioase erau in același timp încărcați cu flori de un parfum suav și viu, ferigi uriase de un verde intens erau locuri unde păsări colorate, mici și mari își aveau cuibul deschis și fără teama de vreun prădător, iarba de moliciunea celei mai fine mătase ascundea fragi de mărimea pumnului iar florile alcătuiau covoare multicolore aromate și reînnoite in fiecare dimineața…Cuvintele noastre sunt prea goale iar imaginația noastra prea saraca pentru a descrie măcar un colțișor din aceasta dumnezeiesc peisaj. Ierbivore gigante râvneau la acele minunății pe care însă Adam, le păzea cu putere privirii sale. Mintea sa puternica supunea la ascultare pe oricare intrus. Rațiunea pentru care Dumnezeu a dat porunca strămoșului nostru sa păzească minunăția Edenului a fost miraculosul pom al Vieții. Ce s-ar fi întâmplat dacă reptilele acelea gigante ori oricare alt animal ar fi avut acces la acest pom? Cu ritmul înmulțirii exponențiale Pământul ar fi devenit in scurt timp un loc imposibil de trăit! Numai stăpânul Edenului și al Pamantului intreg putea avea acces la acest extraordinar copac…

După caderea in pacat, Adam a pierdut strălucirea Cerului cu care era învăluit. Dumnezeu a cusut haine din piei de animale primei perechi și i-a alungat din acele locuri. La fel, Adam a pierdut ceva din puterea pe care o manifesta asupra celorlalte creaturi. Neascultarea omului și intrarea păcatului in lume au determinat schimbări radicale in ecosistemele existente. Treptat bogăția luxuriantă a florei a început sa decada. Au apărut primii spini și primele buruieni nefolositoare. O parte dintre animalele pașnice care populau pământul au devenit prădătoare. Moartea a început sa stăpânească asupra vieții.

Primul om născut pe pamant a fost un asasin: Cain! A fost alungat din mijlocul familiei pentru ca potențialul sau destructiv și letal sa nu influențeze in viitorii săi frați. Dar Cain se temea pentru propria viața! Spune Geneza 4:14, ca fratricidul Cain se lamenta înaintea lui Dumnezeu asupra faptului ca oricine l-ar fi întâlnit, l-ar fi ucis. De cine se temea Cain? Nu existau pe suprafața pamantului multe persoane capabile sa-i facă rău lui Cain, însă existau multe animale care îl puteau ucide. Cain nu avea nimic din puterea tatălui sau…Dumnezeu ii hotărăște un semn de ocrotire vizibil. Dar Cain nu crede in Dumnezeu și o data ajuns in locul numit Nod isi zidește o cetate. El nadajduia ca zidurile cetății pot sa-l ocrotească de furia pradatorilor. Nu. Mana lui Dumnezeu îl ocrotea!

In Geneza 6:2, avem încă o mostra a neascultării umane. Fiii lui Dumnezeu, împinși de patima dorinței au păcătuit cu fetele oamenilor. Acestea au născut copii iar aceștia și-au făurit un nume in vechime fiind oameni viteji. La Geneza 6:4, avem o descriere izbitoare a obiectului confruntării descendenților fiilor lui Dumnezeu: uriasii! Aceștia nu erau oameni așa cum se crede ci reptilele gigante care au conviețuit o perioada probabil milenara cu umanii. Giganții ierbivori, au început sa se imputineze din cauza ca vegetația nu mai era suculentă, bogata, luxuriantă. Giganții pradatori, incepeau sa se apropie de locuințele umanilor. Oameni, descendenții fiilor lui Dumnezeu și fiicele oamenilor, care mai păstrau încă o umbra de putere din strălucirea de odinioară a primului părinte, s-au confruntat in multe locuri cu aceste bestii și au ieșit biruitori.

Cu timpul, reptilele gigante ierbivore au dispărut o data cu ferigile imense care le serveau drept hrana iar apoi s-au stins și prădătorii din lipsa cărnii. Apele nu mai purtau nutrienți in mari, peștii și mamiferele marine au început sa se retragă in căutarea hranei tot mai in larg, la ape adânci, reptilele marine, care nu erau pelagice, neputând înota mari distante fiindcă metabolismul nu le permitea aceasta, au început sa dispară. Cert este ca la Potop, aceste animale nu mai existau însă memoria populară a păstrat vie aceste imagini și pana in ziua de astăzi, miturile, legendele și basmele tuturor popoarelor lumii sunt populate cu istorisiri despre balauri cu sau fără aripi care aruncau flăcări pe gura! (Referința fără echivoc asupra limbilor bifurcate, lungi,de culoare rosie specifice oricărei reptile…) Intotdeauna exista un erou local care venea de hac monstrului!

In toate credințele populare exista eroi care s-au confruntat cu creaturi hidoase. Pe toate continentele, de la eschimosi, pana la bosimani, de la amerindieni și pana la papuași exista legende și mituri care au același subiect, cu putine variații: balaurul ucis de către eroul adulat de tot poporul. Își făurise un nume, fără îndoiala!

De ce a creat Dumnezeu aceste reptile gigante? Pentru ca nevoile noastre cotidiene de energie din epoca modernă și contemporană sa fie pe deplin acoperite cu combustibilii fosili (petrol, gaze, cărbuni). Animalele gigante au constituit rezervorul pentru „fabricarea” petrolului si a gazelor naturale in timp ce pădurile uriase au devenit rezervele de cărbune de astăzi. Ambele procese au avut nevoie nu de milioane de ani pentru formare ci de niște condiții extreme așa cum a fost Potopul, când Dumnezeu a deschis izvoarele cerului și pe cele ale adancului, pământul suferind atunci cel mai mare cataclism cunoscut vreodată.

Diluviul, cel mai mare cataclism care s-a abătut vreodată asupra pamantului. O forța uriașă a dirijat aceasta mișcare nemaivăzută de ape. Lumea de atunci a dispărut datorită viciului. Lumea de astăzi va dispare datorită viciilor. Nimic nou sub soare după cum spune înțeleptul Solomon.

Iată ce scria prin 1864, Ellen White in Daruri Spirituale, tomul 3, pg. 75 (ediția in limba spaniola, tr. aut.), asupra acestor animale gigante: „Toate speciile create de Dumnezeu au fost păstrate in Arca. Acele specii nedefinite, confuze, pe care Dumnezeu nu le-a creat ci au rezultat ca urmare a amestecului intre specii, au fost distruse la Potop.”

Aceasta enormitate face parte din categoria acelor ziceri care i-au fost „arătate” în presupuse viziuni. Afirmatia însă, nu trece examenul marturiei divine pentru ca Dumnezeu nu arata minciuni asa cum vom vedea mai înainte. Iată ce spune proorocul Moise, despre Creatia lui Dumnezeu: „Dumnezeu a făcut fiarele pamantului după soiul lor, vitele după soiul lor și toate taratoarele pamantului după soiul lor. Dumnezeu a văzut ca erau bune.” Geneza1:25 In versetul 24, proorocul insista ca taratoarele pamantului au fost făcute după soiul lor. Toată structura vie are un cod genetic propriu adică un soi al sau. In interiorul speciilor unele încrucișări sunt viabile: calul și măgarul, lupul și câinele, mistrețul și porcul domestic etc. Aceste „ingaduinte” genetice dau descendenți viabili pentru ca părinții aparțin aceluiași soi. Dar combinațiile genetice aberante la care se referă Ellen White sunt afronturi aduse înțelepciunii divine. Amestecul genetic între soiuri nu este posibil pentru ca Dumnezeu nu l-a permis! Aceasi teorie eronata o aplica și rasei umane ba mai mult, identifica „uriașii” din versetul biblic cu humani giganți, idee care de asemenea i-a fost „arătată” și care se potrivește fix cu relatările și interpretările teologilor vremii. Potrivit acestei „revelații divine” primii oameni depășeau 4,5 m in statura. La o astfel de înălțime, umanul cântarea vreo 300-350 de kg. fără îndoiala! La așa alura Adam își purta calul in spate iar bietul Abel, oile in buzunar! Vi-l puteți imagina pe pastor mulgand un animal de dimensiunea unei pisici? E ridicol, nu? Pana la Potop am involuat intr-un ritm frenetic. Între generația lui Adam și aceea lui Noe omenirea a „scăzut” mai bine de 2,5 metri!Si brusc, involuția a luat sfarsit rămânând in stand by mai bine de 4000 de ani. Giganți au existat întotdeauna. Orice alterare a glandei pituitare produce boala numita gigantism. Nephilimii sau copiii lui Anak, cei care i-au îngrozit pe o parte dintre spionii lui Moise in țara Canaan, erau niște mutanți, oameni monstruoși, de statura uriașă care suferea modificări genetice (se pare ca glanda pituitară era uscata) datorită consumului cotidian de carne de om (erau canibali). Nefilim in ebraica înseamnă „căzut de la gratia divina”. Era vorba de un trib izolat de cananiti, cu putini indivizi și care s-a stins fiindca iudeii i-au exterminat. Acum bine, sa facem o analiza semantica a versetului din Geneza 6:4. Intr-un anumit sens, uriaș, faima sau un nume sunt pleonasme. Uriașul, umanul gigant este prin el însuși un vestit, are notorietate fiindcă excelează in statura. Goliat era vestit cumva prin vitejie, prin frumusețe, prin noblete? Nu. Era un gigant, o raritate și asta-i era faima. Nimic mai mult! Un om normal care se înfrunta cu ceva colosal și-l învinge, îl răpune, își face imediat un nume între semeni. Așa trebuie inteles textul din Geneza 6:4: descendenții perechilor copiilor lui Dumnezeu și fetele oamenilor, au fost viteji, faruindu-și un nume in confruntarea cu viețuitoarele uriase.

Dumnezeu a intervenit de doua ori in existenta fizica a speciei umane și ambele acțiuni au fost determinate de răutatea noastra fiind explicate ca atare in Cuvântul Sau: atunci când ni s-a scurtat viața. Dumnezeu nu ne-a creat uriasi pentru ca nu exista nici o utilitate in asta iar ceea ce El a făcut, a fost făcut bine și fără necesitate de vreun retuș. Creatia lui Dumnezeu a fost perfecta.

In concluzie, Scriptura se explica prin sine căci Cuvântul lui Dumnezeu nu lasa loc de erori. Orice scriere exegetica ori profetică trebuie sa se supună principiului „la lege și la mărturie”. Dacă nu trece acest examen scrierea rămâne in zona întunecoasă și suspecta a profanului; când zisei interpretări i se da o calitate vizionara și nu e decât o gogorița, atunci autorul trece in categoria disprețuita a falșilor profeți adică a mincinoșilor cu licența.

Palau Solita i Plegamans (Barcelona)

Escatrón (Zaragoza)

Febrero, 2019

Autor: Sorin Bubau

Pescar și pescar de oameni pentru Patria de Sus, scriitor, poet și eseist religios, teolog autodidact, deconspirator a lucrării celui rău, luptător cu mine însumi, îndatorat cu Isus Hristos.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s