Privesc cum arde-n sobä focul
Lemnul plânge-n scâncet lung.
Sar mici scântei si pare locul,
Razboi a jarului cu ramul ciung.
Afarä-i frig si noaptea-i neagrä.
Aici e cald, e bine si chiar pace.
S-a dus uitat atacul de podagrä,
Si-am atipit între visäri opace.
Îmi pare cä sunt la începuturi…
Când veacul încä nu s-a împlinit.
Cä sträbat speriat tinuturi,
Alergând pe un spatiu infinit.
Sunt singur la început de lume
Si am de ascuns o vinä grea…
Mi s-a dat un semn si un nume,
Sä nu pier ucis de-o mânä rea!
Sunt un urmas al celui ce hain,
Luase viata fratelui mai mic…
Avea un nume: i se spunea Cain
Si afost în toate, omul de nimic.
În suflet, o vinä grea mai port,
Mä doare tare si mä räscoleste.
Am aflat cä pentru Unul mort,
Sunt cel care în fiecare zi pläteste!
S-a petrecut pe munte, sus.
Când am ucis un om färä vreo vinä.
L–am pus pe cruce: se numea Isus
Si i-am ignorat originea-i divinä…!
De atunci si pânä astäzi mä främântä
Un gând teribil, färä de räspuns…
Gresit-am, dar ceva mä înspäimântä:
Sunt eu acela care L-a sträpuns?
Isuse sunt omul färä de sperantä.
Alergând prin viatä ca un tulburat.
Adun greseli si cu mare ignorantä
Mi le adaug la un trecut învolburat.
Focul în sobä s-a sfârsit demult…
Väd fantasme în cenusa-i neagrä!
Afarä-i frig si un viscol în tumult,
Îmi stârneste atacuri de podagrä!
Palau Solitá i Plegamans (BCN), Escatrón (ZAR)
23/12/2018
