Luna-si varsä argintul pur
Pe margini de nouri albi.
Noaptea e de bun augur
Prin livezi cu visini dalbi.
Boarea aduce un iz amar
De flori, de iarbä si de lut.
Asta dupä un greu cosmar,
Pare mirajul absolut.
(Umblam pe tärmul märii
Sub lumina lunii blânde.
Valul plângea oda iertärii
Lovind coasta cu osânde.
Näluci päreau cä sunt
Crestele cu coame albe.
Luceau curgând märunt
Ca argintul pus în salbe.
Limbi de eteratä spumä,
Lingeau desfrânat nisipul.
Încercau sä mä facä sumä
Desfrânării cu arhetipul.
Mä atingeau cu usurintä
Dezmätate, amägitoare…
Si cu uda lor dorintä,
Mä trägeau la închisoare.
Când asuprä-mi ferecase
Oblonul apelor cu spume,
Lumea aceea mä înecase
Si mä îndepärtä de hume.
Aveam o viziune sumbrä
Pe sub apele adânci:
Mi se pare cä nu am umbrä
Desi m-am agățat de stânci!
Am rätäcit-o între unde
Ori mi-au mâncat-o pestii…
În häul noptii muribunde,
Am tesut firul povestii…)
Aici, în livada înfloratä
Când trec sub lumina lunii
Îmi väd umbra micsoratä,
Ca si stâlpii ratiunii…
Montcada i Reixac (Barcelona)
20/09/2018
