Luna-si varsä argintul pur
Pe margini de nouri albi.
Noaptea e de bun augur
Prin livezi cu visini dalbi.
Boarea aduce un iz amar
De flori, de iarbä si de lut.
Asta dupä un greu cosmar,
E mirajul absolut.
(Umblam pe tärmul märii
Sub lumina lunii blânde.
Val canta oda iertärii
Lovind coasta cu osânde.
Näluci päreau cä sunt
Crestele cu coame albe.
Luceau curgând märunt
Ca argintul pus în salbe.
Limbi de eteratä spumä,
Lingeau obscen nisipul.
Încercau sä mä facä sumä
Dezmățului cu persipul.
Mä atingeau cu usurinta, Desfrânate, amägitoare…
Si cu uda lor dorintä,
Mä trägeau la închisoare.
Când asuprä-mi ferecase
Oblonul apelor cu spume,
Suflarea aceea mä înecase
Si mä îndepärtä de lume.
Aveam o viziune sumbrä
Pe sub apele adânci:
Mi se pare cä-s fără umbrä
Desi m-am agățat de stânci!
Am uitat-o între unde,
Ori mi-au mâncat-o pestii…
În häul noptii muribunde,
Am tesut firul povestii…)
Prin livada înfloratä
Trec sub lumina lunii
Și-mi väd umbra micsoratä,
Ca si stâlpii ratiunii…
Montcada i Reixac (Barcelona)
20/09/2018
