ZECIMEA, FACTORUL MATRIX ÎN ECUATIA CORUPTIEI BISERICII

Encuesta-Diezmo-no-debe-ir-necesariamente-a-la-iglesia-local-dicen-pastores_369x274_exact_1506101007

Zecimea în forma sub care se gäseste astäzi implementatä în Bisericä are origini omenesti si se regäseste în planul iezuit de contrareformä. Iezuiții s-au infiltrat de timpuriu in Biserica, pe filiera masona și fideli jurământului loyolian de inițiere n-au făcut nici o excepție de la metodele de intoxicare. Ei au stiut cä banul este „rädäcina tuturor relelor” si care în mod inevitabil creazä probleme de eticä în Bisericä. Aceste fisuri în comportamentul liderilor pot släbi organismul Bisericii semänând neîncrederea între credinciosi producând fricțiuni și disensiuni. Moralitatea si banul sunt doua entitäti în opozitie si cu excludere reciprocä.
Infiltrati in Biserica, iezuiții au lucrat fie direct, fie prin intermediari amenințati, șantajați uneori cumpărați, dar în täcere si cu osârdie pentru a-si atinge scopurile perverse, determinând prin pozitiile pe care le-au dobândit în organigramä alterarea unor principii de dogmä, modificari în scrierile ecleziastice sau denigrarea unor personalitäti care s-au mentinut curate de influenta lor toxicä.

1. Scurt istoric al zecimii.
Pentru prima datä Scriptura, ne vorbeste despre zecime în Geneza 14, cu ocazia unui conflict între niste regi locali si aliații lor în care a intervenit Avram pentru a-l salva pe Lot si ai lui, cazuti în captivitatea lui Chedarlaomer. Lot a fost eliberat împreunä cu toate posesiunile lui ca si toti prizonierii care erau dusi în robie.
„Melhisedec, împäratul Salemului, a adus pâine si vin – el era preot al Dumnezeului celui Preaînalt…Binecuvântat sä fie Dumnezeul cel Preaînalt, care a dat pe vräjmasii täi în mâinile tale! Si Avram i-a dat zeciuialä din toate.” (Geneza 14: 18,20)
Razonul pentru care Avram a dat zeciuiala a fost gestul de multumire pe care el a înteles sä-l facä lui Dumnezeu, prin intermediul preotului pentru victoria färä pierderi pe care a obtinut-o împotriva inamicului. Trebuie väzut cä Avram, a dat zecimea din ceea ce a capturat, adicä din prada de räzboi si nu din ceea ce era a lui. Observäm cä Avram a dat zeciuialä de bunävoie iar nu împlinind o poruncä. Nu existä nici o înregistrare biblicä, nici înainte si nici dupä acest eveniment care sä arate cä Avram a plätit sau a dat zecime din agoniseala lui desi a fost un om deosebit de bogat: „Avram era foarte bogat în vite, în argint si în aur” (Geneza 13:2)

image009
Avram a dat zeciuialä lui Melhisedec, preotul lui Dumnezeu din captura de räzboi ca un act de multumire pentru victoria îngäduitä de El si pentru faptul cä aceasta a fost obtinutä färä pierderi. Nu avem nici o relatare biblicä din care sä tragem concluzia cä înainte ori dupä acest eveniment Avram ar fi dat zecime din extinsa lui avere.

A doua oarä Scriptura vorbeste despre zecime în Geneza 28: 20-22, când Iacov a fäcut un jurämânt lui Dumnezeu în timpul cälätoriei pe care o fäcea spre Haran, dupä noaptea în care a visat scara rezematä în cer pe care coborau si urcau îngerii Domnului. Notäm cä Iacov promite lui Dumnezeu, zeciuiala din tot ceea ce va obtine în viitor ca o conditie a grijii pe care Domnul trebuia sä o manifeste fatä de el (alimente, îmbräcäminte, ocrotire) în lunga si periculoasa cälätorie si cä Iacov impune propriile norme si nu o împlinire a unei porunci ori legi din partea lui Dumnezeu. Iacob pur si simplu vroia sä pläteascä ceea ce Dumnezeu îi dädea cu bunävointä.

c8512edad9c4d82cf7fc33cd367568d2

Iacov face o promisiune lui Dumnezeu si o conditioneazä. Iacov stabileste propriile reguli ìn darea zecimii. El nu împlineste o poruncä expresä din partea lui Dumnezeu. Aceastä normä nu exista atunci, ci a apärut o datä cu iesirea poporului evreu din captivitatea egipteanä ca un instrument de subzistentä pentru o semintie färä mostenire teritorialä.

Zecimea este impusä ca normä în Numeri 18:21, 23:24, pentru leviti ca un mijloc de trai asigurat de cätre copiii lui Israel, fratilor lor care se dedicau preotiei si slujbei la Templu. Zecimile trebuiau date numai preotilor leviti care serveau la sanctuar. A dispus Dumnezeu, prin aceastä normä darea zecimii sub formä de bani? Nu! În Leviticul 27: 30-34, Dumnezeu porunceste lui Moise, ce fel de produse fac obiectul zecimilor: grâne, fructe, animale…Dumnezeu cunoastea puterea nimicitoare a banului, fie cä era sub formä brutä de aur ori argint, fie sub formä de monezi si de aceea a interzis plata obligatiei astfel!
Zecimea anualä este reglatä în Deuteronom 14:22-29 si reprezintä un mijloc de särbätorire în fata bunävointei pe care Dumnezeu o acorda poporului säu. Aceste daruri reprezentând a zecea parte din produsele câmpului si a întâilor näscuti ai turmelor se puteau preface în aur si argint pentru cumpärarea celor necesare särbätorii (alimente si bäuturi) fiind consumate într-un loc desemnat de cätre Domnul. Este probabil unica îngäduintä de acest fel pe care o acorda Dumnezeu omului tinând în seamä cä banii proveniti din acesta vânzare erau destinati propriei folosinte.
Zecimea celui de-al treilea an (Deuteronom 14: 28-29) era destinatä levitului local, a orfanului, a väduvei precum si a sträinului aciuat în cetätile evreiesti fiind constituitä din veniturile campestre ale copiilor lui Israel acumulatä în cetätile de resedintä.
Aceste norme stabilite de cätre Dumnezeu tinteau spre Marele Sacrificiu fiind actiuni colaterale menite sä sustinä treazä încredintarea poporului spre Mesia. Chiar asa fiind, coruptia era activä si lucrätoare în popor fiindcä multi erau cei näräviti la läcomie oprind ori drämuind ceea ce le poruncea norma. Dumnezeu se adreseazä poporului prin intermediul lui Maleahi si le spune de la obraz: „Se cade sä însele un om pe Dumnezeu cum Mä înselati voi? Dar voi întrebati: -Cu ce Te-am înselat?- Cu zeciuielile si darurile de mâncare.” Dumnezeu se adreseazä poporului din acele timpuri cei care trebuiau sä întretinä pe fratii lor levitii si nu o fäceau din avaritie. Astäzi existä leviti în biserica crestinä? Nu! Domnul a murit pentru noi. Mielul de Jertfä a fost Sacrificat. Perdeaua dinläuntrul Templului, s-a rupt de jos si pânä sus. Preotii au dispärut iar credinciosul nu mai aduce nici jertfe de sânge, nici daruri de mâncare, vorbind direct în rugäciune cu Domnul säu cäci El : „A sters zapisul cu poruncile lui, care stätea împotriva noasträ si ne era potrivnic, si l-a nimicit pironindu-l pe cruce.” El ne-a eliberat de orice constrângere inclusiv de contabilitatea primejdioasä a zecimii pervertite „Cäci El este pacea noasträ, care din doi a fäcut unul si a surpat zidul de la mijloc care-i despärtea si în trupul Lui, a înläturat vräjmäsia dintre ei, Legea poruncilor, în orânduirile ei, ca sä facä pe cei doi sä fie în El Însusi un singur om nou, facând astfel pace, si a împäcat pe cei doi cu Dumnezeu într-un singur trup, prin cruce, prin care a nimicit vräjmäsia.” (Efeseni 2: 14-16).

2. Zecimea Domnului Isus.
Domnul Isus si ucenicii säi nu au dat zecimea. El si Petru au plătit birul roman (tributum capita) care se colecta la Templu și darea de doua drahme pentru Templu, însă nu au dat zecimea. Un paradox, nu? Venitul lor se compunea din darurile și ajutoarele care le primeau. Aveau o punga și un trezorier corupt, pe Iuda vânzătorul: „…ca unul care ținea punga lua el ce se punea in ea.” (Ioan 12:6). Domnul Isus și ceilalți nu aveau produse ale câmpului, nici turme cu miei ori vitei, stupi cu miere sau negoturi. Majoritatea dintre ei erau zilieri șomeri, unul era funcționar al statului iar ultimul un pierde-vara școlit dar cu moralitate îndoielnică invidios, mincinos, hoțoman și lacom de bani, deci nu aveau de unde da zeciuiala cuvenita după rânduiala de la Templu, însă aveau o punga și o anumită suma de bani, suficientă pentru întreținerea vremelnică, ba chiar și pentru binefaceri, însă nu pentru zecime. Domnul era respectuos cu propria norma.
„Vai de voi, cärturari si farisei fätarnici! Pentru cä voi dati zeciuialä din izmá, din märar si din chimen si läsati nefäcute cele mai însemnate lucruri din Lege: dreptatea, mila si credinciosia; pe acestea trebuie sä le faceti, si pe acelea sä nu le läsati nefäcute.” (Matei 23:23)
Meticulozitatea contabilä a clasei religioase a poporului evreu era de admirat la ora de a stinge datoria stabilitä prin norma Divinä, dar aceasta îi convertea în persoane seci si reci färä sentimente fatä de fratii lor nevoiasi. Se simteau îndreptätiti sä aspire la binecuvântarea lui Dumnezeu, mai mult ca oricare dintre muritori fiindcä împlineau precis si strict porunca. Se simteau superiori fatä de restul poporului, o castä privilegiatä si deosebitä.
Oare nu întâlnim astäzi prin Bisericä astfel de personaje, îndreptätite sä se simtä superiori în „credinciosia” lor prin faptul cä sunt niste contabili perfecti în precizia plätii lor?
Asa cum observäm în textul citat, Domnul încrimineazä fariseilor si cärturarilor nu faptul cä dädeau exact a zecea parte din toate produsele lor si bine fäceau împlinind meticulos porunca cäci încä Jertfa nu fusese fäcutä, ci lipsa lor de împreunä simtire cu fratii lor aflati în situatii precare. Vedem cä Domnul Isus, se adreseazä fariseilor si cärturarilor iar nu Bisericii crestine. Astäzi existä printre credinciosi „farisei” ipocriti si „cärturari” infatuati dar n-am väzut pe niciunul împlinind legea leviticä aducând zeciuiala „din izmä, din märar si din chimen”…desi sunt în Bisericä, de zeci de ani!

impuesto

3. Zecimea în Biserica paulianä
Pare de neînteles pentru un om atât de întelept ca Apostolul Pavel, neînvätând neamurile în „tehnica” zeciuielii. În niciuna din epistolele lui adresate comunitätilor din Europa ori din Asia Micä, nu scrie un singur rând despre zecime fiind de asteptat sä descifreze neinitiatilor adicä neamurilor, o astfel de „datorie” ce decurgea dintr-o normä leviticä. Dar nu, Pavel vorbeste doar despre „daruri si ajutoare” si nu despre zeciuieli desi erau multi credinciosi printre neamuri fie agricultori, fie crescätori de animale, fie meseriasi. Ba, el însusi fäcea uneori oficiul fäcätorului de corturi dar nu spune nicäieri, cä al zecelea produs era destinat slujbei din comunitate.
În 2 Corinteni 9, Apostolul Pavel se adreseazä Bisericii din Corint, adicä unor oameni mai înstäriti, negustori greci ori meseriasi din toate neamurile, probabil si romani cantonati aici ori familiari ai acestora pentru o cerere stringentä: starea de necesitate a „Conferintei Generale” aflatä atunci la Ierusalim si al cärui presedinte „de jure et facto” era Petru. Nu le cerea acestora o zecime din zecimea strânsä (care ar fi fost partea cuvenitä de drept dupä regula leviticä) ci daruri si ajutoare de bunä voie pentru niste frati aflati la ananghie. Pavel întelegea cä norma zecimii s-a autodizolvat la piciorul crucii fiind o prevedere valabilä pentru Templu si preotime. Cum acestiau l-au negat pe Mesia si l-au ucis, ei însisi s-au condamnat la uitare, dezaprobare si desfiintare.
Apoi, la 1 Corinteni 16 1:3, Pavel gläsuieste: „Cât priveste stângerea de ajutoare pentru sfinti, sä faceti si voi cum am rânduit Bisericilor Galatei. În ziua dintâi a säptämânii, fiecare dintre voi sä punä deoparte, acasä, ce va putea, dupä câstigul lui, ca sä nu se strângä ajutoarele când voi veni eu. Si când voi veni, voi trimite cu epistole pe cei ce îi veti socoti vrednici ca sä ducä darurile voastre la Ierusalim.” Apostolul Pavel era un om ordonat si cu respect pentru ziua Sabatului. Nici darurile si nici ajutoarele pentru sfintii din Ierusalim, nu trebuiau sä se strângä în Ziua Sfântä si aceasta din douä motive: pentru a nu pângäri Sabatul cu activitäti nefiresti si pentru a împlini recomandarea Domnului despre „sä nu stie stânga, ce face dreapta”. Asadar ajutoare si daruri nicidecum zecimi. Acasä, la fiecare, nu în adunäri. În ziua dintâi a säptämânii si nu în ziua Sabatului.

882a7-san2bpablo2bpredicando2

Corintul era o cetate cosmopolitä si bogatä. Fratii de aici erau poate cei mai înstäriti dintre crestinii Bisericii primare. Darurile si ajutoarele erau destinate „Conferintei Generale” din Ierusalim unde viata Sfintilor Apostoli era dificilä si cu primejdie de moarte sub prigonirea Sinedriului si a ocupantului roman. Pavel, nu a cerut pentru ei partea proportionala din zecime ci daruri si ajutoare.

4. Istoria zecimii în Biserica Adventistä sau despre trädarea lui Dudley Marvin Canright.
La ìnceputurile sale, Miscarea Adventä a înteles sä-si finantieze lucrarea prin intermediul unui sistem de taxe numit Plan de Bunävointä Sistematicä. Acest plan se traducea în aproximativ 1% din veniturile totale anuale obtinute de cätre credinciosi si semnifica transformarea în lichiditäti, a ceea ce realizau agricultorii, crescätorii de animale, piscicultorii, forestierii, apicultorii, mestesugarii, meseriasii etc. din Bisericä. Cu acesti bani se sustineau predicatorii itineranti iar nu pastorii comunitätilor formate si în activitate care trebuiau sä se întretinä singuri. Trebuie arätat cä Ellen White, s-a arätat initial împotriva lenii ecleziastice deci a plätii pastorilor din colecta anualä realizatä, sfätuindu-i pe acestia sä caute sä-si sustinä cheltuielile cotidiene prin mijloace proprii si sä nu îngreuieze Biserica si lucrarea de evanghelizare.
Un personaj cu totul insolit strecurat în pätura înaltä a conducerii Bisericii, a fost Dudley Marvin Canright (1840 – 1919); instruit în Albion Academy, din Albion (New York), colegiu condus de iezuiti, desi provenea dintr-o familie de Metodisti, acest tânär inteligent si persuasiv, a reusit sä se introducă pânä in zona de influența a Bisericii in doar câțiva ani ajutat de nimeni altul decât de James Springer White, unul dintre stâlpii adventismului!
Cu ocazia unei serii de evanghelizare realizatä de James S. White, în condadele statului Michigan între 1859 – 1860, Dudley se converteste la adventism iar sase ani mai târziu sfätuit de cätre John N. Loughborough (unul dintre fundatorii Miscärii), impresionat de elocinta deosebitä ca si de talentul scriitoricesc a acestuia, inträ în lucrarea misionarä  fiind hirotonit ca pastor în 29 may 1865, de catre James S. White si John N. Loughborough.
A fost pentru o perioadä de timp secretarul personal al lui James White si redactor columnist al oficiosului adventist Review and Herald. Se cunoaste faptul cä tânärul Canright era deosebit de apreciat de cätre familia White, mai ales cä în 1867, s-a cäsätorit cu Lucretia  Cranson, o orfanä crescutä partial în casa lor. Credem cä a fost atunci când
iezuitii au pus ochii pe tânärul Dudley si l-au fäcut agentul lor,  infiltrându-l în chiar inima Bisericii. Probabil cä Ellen White, a simtit cä în spatele acestui personaj, cu o vastä cunoastere a Bibliei si a profetiilor, a spiritului combativ pentru cauza adventismului, se ascundea un individ obscur si periculos fiindcä de multe ori i-a reprosat prin viu grai iar mai târziu în scris, modul autoritar si superior de-a trata problemele ecleziastice curente.

James Springer White si John N. Loughborough, „nasii” vândutului Dudley M. Canright, pärintele zecimii asa cum este astäzi asezatä în Biserica Adventistä. James White, s-a arätat în total dezacord, de-a lungul timpului, cu modalitatea perceperii unei zecimi sub formä de bani ca mod de sustinere a Bisericii arätând ca nefiind biblicä. Dupä 15 ani si-a dat acordul împreunä cu alti fruntasi adventisti, pentru aplicarea propunerii lui Canright si pentru a fi în concordantä cu acceptul sotiei.

Planul Bunävointei Sistematice, s-a dovedit a fi un esec iar finantarea lucrärii a intrat într-un impas care i-a pus într-o situatie stânjenitoare pe conducätorii Bisericii. În 1876 Dudley Canright publica în Review and Herald (numärul 17, februarie) o serie de articole despre Maleahi 3, 8:11 sustinând cä „zecimea ìn bani este planul biblic pentru sustinerea lucrärii advente” si cerea ca toti adventistii ar trebuie sä se alinieze acestei metode pentru glorificarea lui Isus Hristos (R & H, pp 50,51). Aceastä idee nu a fost deloc consultatä cu pärintii Bisericii. Credem cä a fost inspiratä de cätre iezuitii cu care Canright era în contact de ani buni si care înconjurau pe dinäuntru si pe dinafarä nucleul dur al Conferintei Generale. Când s-a adoptat Planul Bunävointei, în discutiile preliminare James S. White, a respins cu fermitate planul zecimii despre care scria în Review and Herald, numärul 9 din aprilie 1861, urmätoarele: „Noi credem si sustinem cä sistemul levitic al zecimii nu este ìn concordantä cu constiinta credinciosilor care cred în mesajul celui de-al Treilea Înger…Acel sistem era necesar în planul lui Dumnezeu pentru preotimea leviticä dar mesajul actual pentru poporul Säu are alte conotatii…”
Contabilitatea Bisericii era în numere rosii. Situatia era dificilä. Canright persuasiv si viclean. Astfel, în primävara lui 1876, Conferinta Generalä aprobä planul iezuit al zecimii pentru întreaga Bisericä, cu binecuvântarea „vizionarä” a lui Ellen White. Pare de neînteles cum Serva Domnului, a dat votul pozitiv pentru aceastä mäsurä ne-biblicä si cum nu si-a dat seama de imensul deserviciu moral pe care sistemul zecimii avea sä-l producä Bisericii, în viitor! Dupä inocularea veninului Canright abandoneazä Biserica adventistä (1884) optând pentru biserica baptistä motivându-si gestul prin neîntelegerile repetate cu Ellen White! A ajuns din aceastä posturä cel mai înversunat critic al dânsei desi i-a preluat ideea zecimii în chiar esenta sa catolicä: „Dumnezeu reclamä necesitatea zecimii ca pe o platä pentru päcat” (TS 4 p.467) „Ceea e este necesar sä faceti este sä vä aduceti darul (zecimea n.a.) pentru päcat la altar iar Dumnezeu, îl va accepta si te va ierta.” (TS 4 p.339). Oare nu asa ceva a condamnat Martin Luther, pärintele Reformei? Bani pentru päcat!? Curios este faptul, cä mai târziu ea însäsi a dirijat propria zecime spre anumite persoane în special pentru Sarah Hallock Lindsey, prima pastor femeie (!?), contrazicându-se si condamnându-se ea singurä!

5. Constituirea castei pastorilor si coruptia ecleziasticä.
Apostolul Pavel aseza pastorii, undeva, în Bisericä. Nu a precizat locul lor în mod special dar în nici într-un caz nu i-a pus în fruntea comunitätilor. Aceastä cinste revenea prezbiterului, adeväratul stâlp al Bisericii, cel care trebuia „sä stie fiecäruia cum sä räspundä”. Din nefericire, modelul laic imaginat de Apostolul Pavel a cäzut în uitare si o clasä de pastori, separati de credinciosi prin trufasä superioritate si sustinuti în functiune printr-un sistem financiar ne-biblic numit zecime, s-a fäcut cu destinele Bisericii, creînd premizele unei coruptii si räutäti inimaginabile. Ticälosia si nenorocirea Bisericii, asa cum sunt evidentiate în Apocalipsa 3,17, sunt atributele coruptiei ecleziastice având ca motor blesmatul ban iar cauzä casta pästoralä.
Färä îndoialä prin zecime se strâng cantitäti importante de bani. Se asigurä castei pastorale salarii grase si avantaje considerabile, lucruri de care Apostolul Pavel nu a vrut sä beneficieze. Dar unde este umilul Pavel si unde este pastorul încrezut din ziua de astäzi? Pastorii astfel momiti, fac voia celor ce-i plätesc, färä sä clipeascä si färä sä întrebe nimic. Potrivit documentelor generate de ultima reuniune a Conferintei Generale, rezultä cä numai „pastorii de încredere” pot intra în sistem, predicând de la anvon ceea ce se „coace” în sferele înalte. Orice întrebare indiscretä este pedepsitä. Cenzura si amenintarea somajului sunt armele toxice ale conferintelor, uniunilor si a Conferintei Generale împotriva orcui încearcä gustul rebeliunii! Vorbitorii laici trebuie sä fie controlati de cätre pastor. Dacä nu se încadreazä în sablonul stabilit numit „ascultare”, nu se pot urca la anvon. Cu sigurantä astäzi laicul Domn Isus, nu ar fi acceptat în predicare! Nu s-ar bucura, de încrederea pastorului… În astfel de conditii mai existä „pästori buni”? Oare turma nu e risipitä si pradä usoarä päcatului?
Afläm cu stupoare cä zecimea este folositä cu nerusinare în negoturi lumesti. Cä se fac tranzactii cu arme, instrumente pentru ucidere ori afaceri veroase cu Vaticanul, mama curvelor si spurcäciunilor pämântului… Dar îi mai pasä cuiva când am „hotärât” tot la ultima sedintä a Conferintei Generale, cä venirea Domnului Isus, nu mai este iminentä ci cä se va produce cîndva…!?

2

Avaritia färä margini a castei conducätoare din Bisericä, a determinat sä se facä investitii de sute de milioane de dolari din banii zecimilor în fabrici de armament si în special în a compania Berretta, proprietatea Ordinului Iezuit. Ce, ar spune Domnul nostru despre aceastä imagine? Rusine, sä ne fie!

Concluzie:
– Avram si Iacob nu au dat zecime motivati de o lege Divinä si nici nu au dat aur sau argint ca zecime.
– Nu existä nici o înregistrare biblicä despre permanenta aceastei legi levitice în Noul Legämânt.
– Pastorii Bisericii actuale nu au nici un fel de autorizatie din partea lui Dumnezeu pentru a receptiona zecimea din care sa-si pläteascä propriile salarii si nici salariile administratiilor de la conferinte, uniuni si Conferinta Generalä. Pastorii nu sunt nici pe departe preotii din Vechiul Testament si nu pot träi din zecimea poporului.
– Domnul Isus a pus fin la cruce legii ceremoniale. Sistemul zecimii era energia care misca ceremonia de la Templu. Când izvorul energiei s-a stins, fluxul de asemenea a încetat. Activarea lui în mod arbitrar a dat nastere unei caste ecleziastice în totalä discordantä cu cele stabilite de cätre Apostolul Pavel.
– Credinciosii care nu dau zecime nu gresesc. Acolo unde nu este lege, nu existä nici pedeapsä. Credinciosii care înteleg sä contribuie la lucrarea Evangheliei cu daruri si ajutoare împlinesc Cuvântul lui Dumnezeu. Zecimea în Noul Legämânt este inexistentä. Astäzi, modalitatea de-a colecta zecimea are origini omenesti si chiar mai räu, iezuite!
– Credinciosii care nu pot aduce daruri sau ajutoare nu sunt condamnati asa cum dorea sä arate Ellen White („Zecimea este a lui Dumnezeu si cine se interpune acestei cerinte va fi pedepsit cu pierderea comorii ceresti” 9T 249 -250); Aceastä amenintare nu are nici un suport biblic. Scriptura ne spune cä zecimea era pentru leviti. Dumnezeu nu a schimbat legea Sa. Noi, crestinii suntem iertati prin sângele sfânt al Domnului, care a curs atât pentru cel bogat cât si pentru cel särac (1 Petru 1:18,19).
– Dumnezeu a interzis zecimea anticä, în monedä. Aceasta se aducea din produsele câmpului ori animalele din turmä dupä o normä precisä.
– Pastorii comunitätilor trebuie sustinuti prin daruri voluntare. Acestea trebuie sä fie generoase cäci Dumnezeu iubeste o inimä generoasä. Säracii, väduvele si orfanii trebuie ajutati înaintea oricärui proiect fantezist ori megaloman menit sä hräneascä orgolii desarte. Este un päcat mortal sä se foloseascä darurile copiilor lui Dumnezeu în negoturi lumesti (actiuni în factorii de armament, afaceri directe în industria farmaceuticä si cu Vaticanul, cälätorii si sejururi în hoteluri de lux cu ocazia convorbirilor pe teme ecumenice, case de odihnä si recuperare pentru casta pastorilor si familiile lor, negoturi private din banii Bisericii etc.).

Am publicat un articol despre „13 Metode bazice de-a identifica un iezuit infiltrat” (01/04/2018). Eu, am gäsit în activitatea lui Dudley Marvin Canright, autorul sistemului actual al zecimii în Bisericä, cel putin 3 puncte care sustin ideea ca acesta era un iezuit infiltrat:
– a negat ulterior sfintenia Sabatului ca si legea sanitarä;
– a glorificat duminica afirmând cä e ziua Domnului fiindcä El a ìnviat în aceastä zi;
– a negat toatä opera Ellenei White si s-a arätat critic asupra influentei Divine în lucrarea dânsei.

Sabadell – Barcelona
20/06/2018

Autor: Sorin Bubau

Pescar și pescar de oameni pentru Patria de Sus, scriitor, poet și eseist religios, teolog autodidact, deconspirator a lucrării celui rău, luptător cu mine însumi, îndatorat cu Isus Hristos.