(Un elogiu adus cunostintei lui Iov)
Mä uit la norii fugind pe cer,
Par sloiuri pe întins albastru.
Färä hotar si fär´de gränicer,
Se duc spre un locas sihastru.
Vântul îi poartä, vine, se duce
Nimeni nu stie dacä are casä…
Cine-l face si cine-l conduce,
De-i zefir ori furtunä groasä.
În väzduh, lin päsäri plutesc
Cine le cunoaste înaltul zbor?
Unde-si au locul, cum izbutesc
Sä urce pe aer, sa fie planor…
Cine, ocroteste puii nascuti,
Acolo, unde ochiul n-ajunge?
Cum cresc în tainä si täcuti,
Chiar când durerea-i împunge…
Iar pestii apelor träiesc închis,
În obscura si lichida lor lume.
Fiecare dupä soiul säu precis,
Multime, dar purtând un nume.
Cum sade pe nimic Pământul.
Chiar stele la locul lor si luna,
Toate îsi au negrul vesmântul,
De boltä, în boltä si încä una!
Tot ce se vede si chiar lumina,
Sunt fäcute din ce nu se vede…
De la soare, apä chiar stamina
Tot are formä si se întrevede.
Iar omul, ce märeatä alcätuire!
Din tärâna banalä si stranie…
Dispus la glorie ori la mistuire,
Este coroana lumii-n zâzanie!
Dumnezeu Le-a fäcut pe toate!
A mäsurat, socotit si a rânduit.
A näscocit materia ce poate
Fi un pământul nou, fägäduit.
El asezat-a mäsurile în ceruri
Si viata-n imensa-i varietate…
Stiinta Lui, curge prin eteruri
Iar dovezile sunt neîncetate!
Sabadell – Barcelona
24/02/2018
