Dintre neguri si zori cu ceata,
Pe malul strâns in gheatä,
Peste câmp cu ierburi rare
Se väd lucind, raze de soare…
Poate ca ajunse primavara,
Ducându-si greu povara.
Suferind de gripa și bolnavä
Vine greu, istovitä de zäbavä.
Printre tine si ape înghetate,
Ies lästari de tufe desäntate.
Îsi înalta capul cam semete,
Pentru a fi, doar niste… bete!
Un miracol se iveste: viata!
Natura îsi aratä fin prefata…
E ca o carte: adânca cercetare,
Si nimerit prilej de cugetare.
Doamne, imensä chibzuintä!
Cum ai fäcut sä fie folosintä,
Mica sämântä cu înrâurirea
De-a creste si a face înflorirea,
Apoi aduce rodul si din nou,
Aceeasi putere parca în ecou,
Repetä an dupä an, minunea
Împlinind precis succesiunea.
Nimic este färä rost în lume…
Tot ce ai făcut e sa îndrume
Omul, tainele sa îți cunoască
Si astfel, sä te prosläveascä!
Totul se miscä, urmeazä curs.
La Cuvântul Täu, timpul scurs,
Se duce si se întoarce-n infinit
Trecutul azi, viitorul mărginit.
Rotund e tot; soarele apune,
Apoi vine si la räsärit se pune;
Cerul se miscä, stelele se duc,
Apoi apar si noaptea o reduc.
Dar se pare cä astä primävarä
Târzie, näzuroasä are o povarä:
Pare sfârsitä si corpu-i beteag,
Simte finalul si umblä pribeag…
El Prat de Llobregat – Barcelona
12/02/2018
