Întunerec adânc, pâcla-i rece.
Somn räscolit, de îngrijoräri…
Cosmarul vine si nu mai trece:
Mi-e sufletul plin de înfioräri.
Doamne, ce singur mä simt
În lumea aceasta de umbre…
Nu e luminä si parcä presimt,
Strädanii teribil de sumbre.
Oare valea pe care-o sträbat,
În ceturi groase si perfide,
Si care-mi pare cä n-o räzbat,
E locul mortii ce mä desfide?
Doamne, Dumnezeu al meu,
Mi-e teamä si mä apasä tare,
Greul mantiei aripii de zmeu,
Si plâng la propria înhumare!
Ce trist, e aici în tara obscurä.
E umed, e tinä si miros tärânä,
În piept pare cä îmi crescurä,
Grele pietre: suflare bätrânä!
Doamne te rog, fä-mi iesirea!
Dä-mi harul Täu îndrumätor:
Tu esti Calea, luptäm cu firea,
Singur rämân doar cälätor…
Merg pierdut prin oseminte,
Aud soapte cum mä cheamä.
Vor sä-mi propunä legäminte,
Dar fug, cäci tare mi-e teamä!
Parcä väd pe undeva luminä,
Pare cä vine de Sus, sperantä.
Vreau sä cred cä fuga terminä,
Cä mä voi pune în sigurantä!
Isuse te rog, condu-mä afarä…
Vreau sä ies din negura mortii.
Umbra ei mä prinse în ghearä,
Rätäcind în vale, la voia sortii!
Când zorile au topit nälucirea
Iar visul räu se duse-n neant,
Stiut-am cä-n vale e nimicirea:
Osândä pentru-n final aberant!
Sabadell – Barcelona
28/01/2018
Frumoase versuri ! Felicitari !
ApreciazăApreciază