Privesc în urmä si mä väd
Copil, zburdând de fericire.
Pe strada mea, acum reväd,
Särind sotronu-n zäpäcire.
Acolo, sunt si pomii-n parc,
În care sprinten ma suiam.
Alunul, bun de croit un arc,
Grädini, ce adesea jefuiam…
Väd aievea iarba mladiind,
In care mä strecuram serpeste
Cu gând la cirese, jinduind,
Din pomul lui nenea Deste.
Pädurea cu izvoras ascuns,
Cu apa-i rece ca si gheata…
Acolo, în hätisul nepätruns,
Duram din frunze fortäreata.
Mä apäram de inamicii räi,
Ce misunau duium în iarbä:
Arici, gândaci, melci nätäräi,
Uneori, câte o omida oarbä.
Mä gândesc, la unda râului
În care mä scäldam vârtos.
Treceam prin pârga grâului,
Sub cer fierbinte si frumos.
La Jibji, sub rächita plânsä,
Sedeam între ramuri groase.
Cu râma, în batistä strânsä,
Undeam mrene mofturoase.
Acolo-i dealul care-n iarnä,
Era loc de derdelus si sanie.
Veselia ne cânta din goarnä,
Dar si prilej de vreo zâzanie!
Îmi väd acum, chiar și amicii:
Au chipuri sterse, estompate.
Lipiți de poalele mămicii,
S-au dus in locuri îngropate!
Doamne, cum trecut-au anii!
Rämas-au plânse amintiri…
Uneori imagini rupte, stranii
Mä bat cu doruri si ispitiri…
Sabadell – Barcelona
10 de enero de 2018
