„SFINTELE” NEGOTURI (episodul 3)

Afacerile fiilor lui Eli erau între ceea ce astăzi numim nesimtirea crasa și ipocrizia mizerabila. In 1 Samuel 2, 12 Cuvântul ii prezintă simplu și cuprinzător: ” Fiii lui Eli erau niște oameni rai. Ei nu cunoșteau pe Domnul.”

Fiii lui Eli, sinonimul preoților putrezi și corupți.

Ca erau niște nesimțiți, lacomi și hrăpăreți făcea parte dintre păcatele minore, dar nesocotind darurile lui Dumnezeu și curvind cu femeile aflate in slujba la Templu, era de-a dreptul abominabil. Nemulțumirea oamenilor era evidentă iar pericolul pândea aproape: ducerea in rătăcire a poporului, o meteahna veche între evrei și grave repercusiuni sociale și morale. Eli era un om înaintat in vârsta, preot cu interes scăzut pentru treburile și rânduielile de la Templu și un tata fără multă influența ori autoritate asupra fiilor săi ba mai mult, un tata evaziv in luarea măsurilor, nedreptatind pe Dumnezeu in favoarea fiilor. Un cumul de neajunsuri care au favorizat apariția unor fapte reprobabile. Nemulțumirea poporului era îndreptățită. Dumnezeu își face auzita nemulțumirea și ea este comunicată lui Eli prin intermediul unui om sfânt. Decizia lui Dumnezeu a fost cutremurătoare.

Un alt nechibzuit, ciorditor de doi bani, lacom de câștig nemuncit și prost, a fost Ghehazi, nepricopsitul ucenic a lui Elisei. In loc sa se bucure de privilegiul de-a fi învățăcelul celui mai mare prooroc al timpului și de-a utiliza la maximum aceasta calitate, s-a dedat la găinării ca cel mai ordinar dintre hoți. Naaman, era un om puternic și temut. 

Naaman. Șeful Statului Major a armatei siriene. Un om puternic și temut.

Bolnav de lepra, la îndemnul unei fetițe israelite, slujnica in casa lui, Naaman purcede sa caute pe proorocul Elisei in Samaria cu scopul de-a încerca bunăvoința marelui om și de-al trata de boala lui. Acest om vine cu încredere. Nu caută un doctor oarecare: caută pe omul lui Dumnezeu! Probabil in sufletul sau, a făcut un legământ cu Domnul. Nu știm. Cert este ca după vizita protocolară la regele Israelului, unde isi expune scrisorile de acreditare și -l face pe acesta da aibă serioase temeri asupra scopului vizitei, Naaman, însoțit de un alai considerabil coboară spre Samaria, ca sa întâlnească pe marele prooroc. Cantitatea de bani, in metale prețioase destinată marelui om ca plata pentru tratament, era impresionanta: mai mult de 400 mii de euro in moneda actuala, fără sa se includă alte articole. Pentru acele timpuri, banii aceia erau suficienți pentru întreținerea armatei țării timp de un an! Înainte de-a deschide gura, Naaman e îndrumat de către un slujitor pentru a realiza un ritual simplu dar ciudat: scăldarea repetata in apele Iordanului. Nemulțumirea demnitarului a fost uriașă. Se aștepta, la alta forma de tratament, la una fizica, experimentata probabil cu alți „medici”, preoți de temple ori vindecători ocazionali dornici de un câștig prosper și ușor. Supărat și deceptionat a fost Naaman! Avea un slujitor isteț însă. Acesta i-a spus: „Ce te costa sa încerci? Dacă ți-ar fi cerut un lucru greu, te-ai fi străduit sa-l faci dar un lucru așa ușor, te face neîncrezător?” Naaman se scaldă încrezător in apa Iordanului și Dumnezeu îl curățește indata. O vindecare deplina, fără cusur, fără urmări și definitiva. Credem ca satisfacția acestui om, a fost enorma și multumirea lui la adresa lui Dumnezeu, s-a tradus in convertire instantanee! Om cu valoare, demnitarul se intoarce sa-i mulțumească omului lui Dumnezeu și sa-și aducă plata pentru facerea de bine. De asta data Elisei, îl primește in locuința lui. Naaman era un om schimbat! Și reclama sa-și dovedească schimbarea. După ce marele om, refuza orice forma de recompensa, Naaman ii cere favorul de-a lua in doua desage pământ din pământul in care credea ca locuiește Dumnezeu, pentru a-l duce in țara sa și astfel sa fie aproape de El, la ora de închinare. Privind teologic, Naaman era familiarizat cu Legea, știa ca Dumnezeul lui Israel e viu, fără chip cunoscut omului dar prezent, atotputernic și demn de venerat. Acel om tare și viteaz ii cere totuși o concesie lui Elisei: sa-i permită sa-l însele pe domnul sau regele Siriei și sa se prefacă la închinarea zeului Rimon, când se afla-n templu impreuna cu acesta. Elisei ii spune: „Du-te in pace!”. Era pacea pe care o dădea Domnul, o pace care rămâne, care vindeca și acopere totul. Era pacea iertării și a mantuirii. Ghehazi, acest personaj lacom, dijmuitor ordinar, mincinos și calic se grăbește sa ajungă din urma alaiul demnitarului. Acel mizerabil, nesocoteste cuvantul proorocului și cere o plata nelegiuita. Soarta lui a fost tragica și binemeritata: lepra ca plata pentru păcatul sau, alungarea de la picioarele marelui om și moartea rușinoasa. Ghehazi rămâne simbolul mutației morale și intelectuale: eretic și prostănac! Poate fi ceva mai rău?

Ghehazi, simbolul omului de nimic!

Vremurile de după Revoluție au fost zbuciumate, de mare neliniște socială, de agitație negustorească, eroice pentru unii, de aventura pentru alții și de calicie pentru cei mai mulți. Visul tuturor era de-a „face” bani, dacă s-ar fi putut mulți, nelimitați, de maniera rapida și fără riscuri. Lumea se mișca haotic, brownian, pendulând între Turcia, Austria, Germania care cu haine, covoare și treninguri, care cu mașini uzate ori obiecte casnice folosite. Avea ceva pitoresc și totodata straniu aceasta mișcare de mase, roditoare de mari iluzii și răsunătoare falimentari…Acest aer nou, misterios, atrăgător și veninos a intrat și in Biserica. Era uimitor de văzut cum fratii care înnainte erau croitori, zidari, fierari ori tâmplari, se metamorfozau peste noapte in afaceriști hrăpăreți, negustori sau cămătari cu diploma. In aceasta atmosfera de frenezie financiară, au apărut pastori chibzuiți care, din dorința de-a evita rele mai mari, recomandau ca „afacerile” sa nu se facă între frați ci numai cu cei „de afara”.

Unul din „depozitele” lui Stoica in Cluj Napoca.
In primavara lui 1992, un obscur contabil din Brașov, punea bazele celei mai mari excrocherii la nivel național din toate timpurile și care a reușit sa „miște”, o treime din banii României: Caritasul lui Ioan Stoica la Cluj Napoca! Schema piramidala imaginată de Stoica, a adunat deponenții din toată țara și se estimează ca sumele de bani date la Caritas au depășit in primele șase luni de funcționare, un miliard de dolari. In 1994, când srl-ul Caritas a dat faliment, mai mult de 200.000 de romani au rămas fără bani. Unii s-au sinucis, alții au înnebunit. Au fost dintre aceia care au dispărut fără urma…Mii de familii au trăit adevărate tragedii. Și-au pierdut case, mașini, negoturi și acareturi. S-au pierdut pentru totdeauna casnicii, prietenii, copii, rude…Caritasul a prosperat cu ajutorul nemijlocit a lui Gheorghe Funar care se afișa ca protector si mijlocitor pentru Stoica și a ziarului Mesagerul care făcea propaganda feroce megaescrocheriei. Bancherul Mugur Isărescu estima ca între 35% și 50% din familiile romanilor au fost atrase in capcana îmbogățirii cu câstiguri de pana de opt ori suma depusă. Dimensiunile schemei piramidale nu se cunosc încă. Ziarul The Financial Times, afirma ca totalul depunerilor in doi ani de zile, a depășit 5 miliarde de dolari. O alta publicatie de prestigiu The Economist, scria la sfârșitul anului 1993, ca dacă guvernul nu lua măsuri pentru stoparea excrocheriei, intr-un an de zile „afacerea” Caritas, putea depăși Produsul Intern Brut al României. In August 1994, Ioan Stoica a fost arestat, Caritasul dăduse faliment prin primăvara iar sute de mii de oameni au pierdut toate depunerile.

Ioan Stoica, proprietarul Caritas. A copiat schema excrocului Carlos Ponzi, un imigran italian din New York care a inventat jocul piramidal in 1920. Stoica, un mărunt și obscur contabil brasovean a ajuns sa fie numit Mesia de către depunători.
In aceasta atmosfera „caritabila”, in primăvara lui ’92, comunitatea AZS Nazna din județul Mures, era „păstorită” de către recent numitul Horea T., de loc de prin părțile Bistriței. Om tânăr și neliniștit, pastorul Horea, era încântat sa aducă idei noi, de chivernisire a fraților și a sa personală, îmbinând activitatea negustorească de „indoctrinare caritativa” a fraților, cu alte activități cum ar fi vânzarea de mașini uzate din Germania. Nu strălucea in nimic din punct de vedere spiritual. Cel mult ieșea in evidentă prin enormul apetit. Putea fi numit cu ușurintă, gaman. Cert este ca in tandem cu un fost prezbiter (cred ca era pe atunci primul diacon), pe nume Simion P., au început o campanie de lămurire/convingere a fraților despre beneficiile „sfintei” și rentabilei activități de-a fi depunător și câștigător la Caritasul lui Mesia Stoica! Acea campanie a durat foarte puțin. Fratii, bineintenționati și animații de belsug de gânduri caritative s-au unit ca unul ( nu chiar, au mai fost între ei și  oameni cu capul pe umeri și Hristos in inima!) și sub oblăduirea pastorului s-au repezit la Cluj Napoca cu buzunarele burdușite de economiile casei ori din vânzări variate, ori împrumuturi, ori credite. Ba încă, cei ce au rămas la cozile depunătorilor, au „sfintit” Sabatul, acolo pe baricadele Babilonului, luptând cu vicisitudinile timpului, a viciului și a prostiei. Nici unul n-a câștigat. Au fost unii care au scos bani dar i-au depus din nou, sfătuiți de către pastorul Horea, devenit între timp expert financiar și animați de propria avaritie. Aceasta frenezie blestemata a lăcomiei de bani, a durat un timp, pana când cineva de la Conferința, a venit și a curmat erezia. Toți, au pierdut banii. Le-au rămas datoriile și un gust amar pe care numai păcatul ți-l poate da! Pe acel Horea T., pastor nesimțit și afacerist, cu timpul, chiar l-au promovat. A ajuns pentru o „legislatura” trezorerierul Conferinței. Se putea altfel? Doar banul era dumnezeul lui…Îmi place sa cred, ca acel episod nefericit,  a fost in viața comunității Nazna, o orbire spirituală momentană, ca nu s-au opus ispitei și lăcomiei  fiind instigați la un câștig mârșav de către un pastor bezmetic deși au fost voci care au criticat atitudinea acestuia si avertizat asupra nelegiuirii jocului. Îmi place sa cred ca acea comunitate, trecând prin bezna păcatului, s-a întărit in credinta și ca purtarea prosteasca de atunci a avut iertarea Domnului. Cât despre Horea T., pastorul tulburat și însemnat in cuget cu fierul roșu, cred ca și-a luat deja osânda…

Pe la sfârșitul lui ’94 și începutul lui ’95, responsabil cu proaspăta ADRA România era unul numit Viorel D., aparținând Conferinței Muntenia. Studenții de la Cernica îl numeau „ochi umbrosi trist străjuiti de coarne”. Fratele Viorel, era proprietarul unui negoț „sfânt” și prosper montat ca o căpușa lacoma pe bunătatea și bunăvoința donatorilor. Veneau fără oprire camioane și camioane cu ajutoare din Europa și America. In general, îmbrăcăminte, încălțăminte dar și obiecte de uz casnic noi, televizoare color, ceasuri, mărunțișuri etc. Studenți din anii unu si doi erau „rugați” sa ajute la descărcarea și selectarea produselor, sub stricta supraveghere a fratelui responsabil. Blugii, gecile de piele, adidasii, tricourile erau la mare cautare atunci, chiar dacă erau puțin uzate. Ei bine, fratele Viorel o data descărcare și selectate articolele, undeva pe strada Romulus, făcea sa dispară lucrurile de valoare. Le încarca intr-o Dacie și…duse erau!

Viorel D., responsabilul Asociației prin ’94 – ’95, și-a croit un negoț propriu in interior cu bune și prospere rezultate.

O, cum mai vroiau acei studenți amărâți de Teologie, o pereche de blugi…ori o cămașă, o pereche de pantofi…Nu li se dădea nimic. Munceau ca niște robi zile la rând la descărcare și selecționare, gratis. Viorel, luat tot ce era mai bun, mai de valoare și le ducea, numai el știa unde. Gurile rele spuneau ca impreuna cu altul, mai mare in funcție, aveau un magazin pe calea Victoriei… Poate ca erau numai zvonuri inventate de rai și invidioși! Cine știe? Cert este ca Viorel, s-a chivernisit. A devenit din rupt in cur, chiabur…Sa fi fost la mijloc,  un oarecare negoț cu lucruri in care niște donatori cu suflet, au pus rugăciuni și iluzii? Viorel, Viorel! Cum, nu te ardea inima in tine când refuzai, sa dai câte un pantalon, pe care necăjiții aceia de studenți flamanzi și rău îmbrăcați, ți-l cereau rugându-te fierbinte…?

Autor: Sorin Bubau

Pescar și pescar de oameni pentru Patria de Sus, scriitor, poet și eseist religios, teolog autodidact, deconspirator a lucrării celui rău, luptător cu mine însumi, îndatorat cu Isus Hristos.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s