Iosif fiul lui Iacov, a ajuns primul ministru al Egiptului, un imperiu puternic in acele îndepărtate vremuri. Purtarea sa dreapta, moralitatea lui ireproșabila și respectul înalt pentru Dumnezeu, l-au favorizat și i-au creat premisele pentru deschiderea unui canal de comunicare cu Dumnezeul sau. Iosif a fost acela care a dat corecta interpretare a visurilor amicilor încarcerați iar ulterior faraonului, prin revelație directa de la Dumnezeu. După un timp faraonul ii dădu de nevasta pe Asnat, fiica lui Poti Fera, preotul lui On, adică Amon, cel mai mare dintre zeii Egiptului. Preotul acestui zeu, era un om puternic și cu multă influența in imperiu. Era un fel de „papa” a tuturor preoților și era fără doar și poate, un om politic. Căsătoria lui Iosif, omul de încredere al faraonului cu fiica „papei”, a fost o mișcare strategica de mare importantă. Faraonul era suveran pe situație mai ales ca fusese avertizat ca vor veni timpuri deosebit de grele pentru imperiu și nu numai. Efraim și Manase, cei doi copii pe care i-a avut cu Asnat, au venit sa întărească aceasta alianță. Femeile pot avea influenta nefasta asupra soților. In Biblie sunt câteva exemple grăitoare. Sa ne gândim la Samson, la Ahab, la Solomon și de ce nu, la Iov, care după cum știm, nu a cedat. Asnat, era fiica preotului lui Amon. Pana la vârsta măritișului a trăit in casa tatălui sau și s-a bucurat de toate avantajele poziției pe care o avea acel mare preot in societatea egipteană. In casa preotului lui Amon, existau mai mult de 300 de sclavi, avea o garda personală compusă din 50 de soldați, sigiliul sau avea putere de decret, toate cheltuielile ii erau plătite de la visteria publica, era membru permanent in consiliul faraonului și participa in toate chestiunile de stat. In particular, se ocupa de magie și de vrăjitorie. Clientela lui era din clasa înaltă a societății. Era omul Satanei in toate aspectele pentru ca el era preotul templului sau. Fără îndoiala, Asnat era familiarizata cu toate acestea și cu siguranța dacă nu s-ar fi măritat cu un om potrivit rangului sau, ar fi fost dedicată ca preoteasa la templul zeiței Isis, o zeitate a morții. Pentru aceasta credem ca in viața de zi cu zi, ea practica vrăjitoria și ghicitul fapt care a avut o influența negativă asupra lui Iosif. Cu timpul, acesta s-a contaminat de practicile abominabile ale ocultismului femeii sale. Biblia spune ca Iosif avea un pahar de ghicit din argint, deci practica ori învața de la soția lui hidromantia, așa cum el însuși afirma: „…Nu știți ca un om ca mine are putere sa ghicească?” (Geneza 44:15).
Marele preot aducând ofranda lui Amon RaIosif a căzut sub influența soției sale, al timpului și ale obiceiurilor țării in care trăia. El însuși afirma ca paharul ii folosea atât pentru băut cât și la ghicit fiind de fapt paharul lui preferat. Era o afirmație revelatoare pentruca Iosif, nu era mincinos. Nu cred ca practica ghicitul cu mare convingere. Era doar o moda a vremii. Nu cred ca a primit vreun răspuns de la puterile întunericului, fiindcă legătura lui cu Dumnezeu, împiedica aceasta, dar „jocul” cu răul și influența societății idolatre și ezoterice au determinat acest gen de schimbare in caracterul sau. In sacul lui Beniamin, a fost asezat tocmai acest pahar preferat, nu unul de aur, nu o bijuterie valoroasa, ori o punga cu siclii de aur, ci acest pahar important pentru Iosif: paharul de ghicit! Dumnezeu, l-a inspirat pe Iósif, pentru a pune paharul ca nada fiind o simnificanta opțiune: un obiect folosit intr-un ritual mincinos pentru a determina o acuzație mincinoasa!
Confirmarea istoriei biblice asupra lucrării lui Iosif in Egipt. Basorelief ilustrând egipteni încercând hambarele cu grâne, făcând provizii pentru viitorul timp de seceta.. Societatea egipteana era randuita pe dreptul de viata și moarte a stăpânului asupra sclavului, a autohtonilor asupra intrușilor, a celui mai puternic asupra celui mai slab. Jocul „strategic” a lui Iosif se înscrie in acest cerc al capriciilor guvernanților timpului. „Razbunarea” lui Iosif, a fost cruda și eficace. Lamentația lui Iuda, implorarea lui, târgul cu propria ființa pe care-l propune (încercarea lui de-a cumpara, sacrificându-se pe sine, in antiteza cu celălalt Iuda, care vinde pe arginți, măreață ipostaza!) reprezintă de fapt starea sufleteasca a tuturor fraților.Cu siguranța, întâmplarea rânduită de Iosif, a avut un rol purificator asupra caracterelor de oameni de nimic pe care le aveau fratii săi. In decursul timpului prin viețuirea zi de zi, cu binefacerile hotărâte de fratele lor, s-au transformat, conduși de Duhul lui Dumnezeu, in venerabilii patriarhi ai poporului. Faptul ca au fost destinați sa trăiască, sa creasca și sa se înmulțească in tinutul Gosen, izolati de restul țării și al egiptenilor, a făcut sa-și păstreze vie credinta și nealterate obiceiurile peste veacuri. Iosif „a ghicit” cu ajutorul lui Dumnezeu, destinul unui mare popor și a extraordinarei lui istorii! Conchidem: un obiect straniu cu întrebuințare in ocultismul de atunci și acum, aflat in posesia și poate uzul unui om apropiat de Dumnezeu, a slujit la convertirea printr-o extraordinara lecție de morala aplicata unor oameni josnici, in ființe nobile, demne de tatăl și fratele lor.
Saul, fiul lui Chis, un israelit din seminția lui Beniamin, a fost primul rege peste toate triburile evreilor. A fost ales și numit de către Dumnezeu și uns de marele Samuel, judecătorul poporului. Saul a fost atunci, cel mai frumos om din națiunea sa și avea o înălțime impunătoare. Era un bun strateg și avea stofa de un mare guvernant. La început a lucrat după voia lui Dumnezeu.
Saul fiul lui Chis, regele Israelului in bătălia de la cetatea Iabes. Cei 330 de mii de soldați pe care-i conducea, împărțiți in trei coloane i-au atacat pe amoniti la revărsatul zorilor. Au învins după o lupta care a durat aproape zece ore o armata care numără 600 de mii de soldați.Saúl a fost un mare razboinic. In doi ani de domnie a învins și supus toate popoarele din jurul regatului sau: pe filisteni, pe moabiti, pe edomiti, pe amaleciti. La Ghilgal, Saul s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu. Era înaintea unei confruntări importante cu filistenii. Saul, in trufia lui a cutezat, sa aducă o ardere de tot împlinind slujba marelui preot. Neascultarea repetitivă a Cuvântului lui Dumnezeu, i-a adus căderea și lepădarea lui. Samuel l-a atenționat: neascultarea de Dumnezeu e la fel de urâta ca și ghicitul iar împotrivirea este tot una cu închinarea la idoli. (1Samuel 15:23) Fiindcă nesăbuința lui era din zi in zi mai groasa iar trufia îl făcea sa treacă orbit de sfaturile lui Samuel, un duh rău, pe care l-a îngăduit Dumnezeu, a venit sa-l necajeasca. Saul a început sa manifeste simptome nevrotice cu accese de furie spontane. Medicii timpului i-au recomandat meloterapia și se pare ca dădea anumite rezultate, cu efect temporar. După bătălia cu filistenii de la Efes-Damim, unde israeliții au obținut o stralucita victorie datorită vitejiei lui David, duhul cel rău a pus definitiv stăpânire pe el. In toată viața lui de atunci înainte Saul, a trăit sub impulsurile înșelătoare și ucigase pe care acest duh le imprima voinței sale. Astfel, orbit de furie printr-un fapt abominabil și fara precedent in Israel, ordona uciderea preotului Ahimelec și a tuturor preoților Domnului din casa aceea, la Ghibea. Un total de optzecisicinci de persoane purtătoare a efodului de in. Remarcabil in aceasta întâmplare cruda este faptul ca garda regelui refuza împlinirea ordinului. Călău a fost un edomit pe nume Doeg, un ciurdar din tagma lui Saul. In nebunia lui, Saul a măcelărit propriul popor: a trecut prin ascuțișul sabiei tot norodul care exista in cetatea Nob, cetate preoțească. Barbati, femei și copii, inclusiv dobitoace, au fost uciși intr-un atac de ura convulsiva. Saul, a fost luat in stăpânire deplina de către acel duh necurat și din acel moment viața lui a fost condusă de acel spirit. A fost un om temperamental, violent, exploziv. Nesăbuința l-a îndepărtat de Dumnezeu. Nebunia cauzată de acel spirit rău, l-a condus la prăpastia ocultismului, in En -Dor. Disperarea momentului, caracterul labil și conștiința încărcată de ucideri nevinovate, consecutiv cu lipsa comunicării cu Dumnezeu, l-au condamnat definitiv. Neascultarea de Dumnezeu, e mai rea decât ghicitul spune Scriptura, iar Saul le-a avut pe amândouă. In bezna conștiinței sale, a crezut ca o ghicitoare ii poate rezolva dilema la care Dumnezeu, nu-i raspundea. Invocarea spiritului mort a lui Samuel, a fost relația directa pe care a cauzat-o duhul rău care-l stăpânea.
Saul, prosternat la picioarele unui spectru imitând pe Samuel, in peștera din En – Dor.Atunci i s-a dictat sentința. Nu pentru ca spiritul mincinos a luí Samuel ar fi stiut viitorul, nu. Demonii nu cunosc nimic despre viitorul altora, cunosc doar viitorul lor adică condamnarea definitiva și asta pentru ca este o revelație biblica. Ceea ce pot face, este de-a anticipa evenimente in care ei sunt implicați direct, adică înșelăciuni, minciuni, agresiuni, distrugeri, boli, dezastre, moarte… Dumnezeu ingaduieste, aproba, hotărăște toate aceste neajunsuri ca o ultima soluție pentru aplicarea pedepsei divine și doar atunci când toate celelalte recursuri de corectare, au căzut in van. Dumnezeu dorește îndreptarea păcătosului, nu moartea lui. Moartea gresitului este o pierdere, căința și iertarea lui, un câștig! Saul, se sinucide pe câmpul de bătaie. Trei dintre fiii lui cad uciși. Mor ucisi in lupta toți oamenii săi de încredere. O tragedie! Un dezastru pe care și-l hotărâse Saul însuși in momentul in care nesocotise darurile lui Dumnezeu. Satana l-a folosit pe Saul in rebeldia lui continua cu Dumnezeu. Duhul cel rau l-a condus la necromanți, adică la cei ce cheamă morții, despre care Dumnezeu, a poruncit sa fie uciși. Aici, l-a amăgit făcându-l sa creadă ca acea fantasma venită din adâncurile negre, e Samuel. Saul a experimentat „cadoul” dintotdeauna al Satanei pentru cei ce fac pactul sufletului cu el: disperarea, panica și vidul spiritual iar la urma moartea prin sinucidere.
Simon, un samaritan prosper, avea parte de un negoț înfloritor de magie si vrăjitorie. Era bine văzut in cetate, respectat și cu mare faima pentru ca punea in uimire tot poporul cu ghicitul, semnele și minunile pe care le făcea. Lumea ignoranta credea ca lucrează cu puterea lui Dumnezeu. Dar nu știau cât de echivocati erau…Sosirea lui Filip in cetate și propovăduirea Evangheliei lui Isus, harul tămăduitor cu care a fost incarcat, puterea cu care vestea Cuvântul, au făcut ca mulți bărbați și femei din cetatea Samariei, sa primească botezul.
Simon, negustor de spiritualitate, mag și infiltrat in Biserica.Simon, era un fenomen in negoțul spiritual. Faptul ca Filip a convertit pe mulți dintre foștii lui clienți l-a determinat sa asculte cu atenție mesajul apostolului, la îndemnul duhului necurat care-l conducea. A crezut ca exista o oportunitate unica in aceasta noua învățătura care i-ar putea aduce un venit suplimentar. Duhul rău însă avea alt plan: vroia sa infiltreze pe Simon in interiorul comunității creștine din Samaria și sa o contamineze cu învățături străine. Simon Magul primește botezul. Pentru a contracara planul nefast, Dumnezeu găsește de cuviință sa trimită in cetate pe Petru și Ioan pentru întărirea lucrării. Duhul lui Dumnezeu, ia in stăpânire credincioșii și darurile lui schimba esențial structura comunității. Printre beneficiari, nu era Simon. Pierderea unei oportunități atât de importante de-a fi vânzător de Duh și implicit mai faimos și mai bogat, îl face sa devină imprudent. Se apropie de apostoli și le oferă bani in schimbul puterii Duhului. Petru știe cu cine are de-a face. Vede in el demonul hlizindu-se. Simon, nu-i este frate de credinta. Este cu totul vândut Satanei: „Tu n-ai nici parte, nici sort in toată treaba asta, căci inima ta nu este curată înaintea lui Dumnezeu.” (Faptele Apostolilor 8,21) Nu-i incalca însă dreptul la apărare ci ii oferă șansa rugăciunii și a căinței fiindca a nesocotit puterea lui Dumnezeu și darul credinței. Pe Simon, nu-l interesează nimic altceva decât câștigul și prefera sa facă ceea ce-l impulsionează spiritul malign sa facă, anume sa dea spatele iertării și sa apuce drumul morții veșnice. In limbajul modern, Simon Magul era un corupt, un impostor și un ipocrit.
Simonia sau corupția spirituală este un cancer care ucide Biserica.Am cunoscut un pastor acum 20 de ani. Ii dau parțial numele: Horea T. A fost trimis sa conducă destinele unei comunități bogate in centrul Transilvaniei. Nu știu ce încărcătura spirituală avea acest predicator și nici nu -i treaba mea sa ma întreb. Cert este, ca imediat sosit, a început sa se dedice negoțului cu mașini de mana a doua aduse din Germania, apoi încropi o editura și „obliga” enoriașii sa-i cumpere cărțile iar când a explodat fenomenul „Caritas” in Cluj Napoca, a fost impreuna cu unul dintre diaconi Simion P., instigatorii unui câștig mârșav. Mulți dintre frați au pierdut sume importante in acest joc piramidal. Niciunul nu a câștigat. Banul in aceasta lume are multe „culori” iar cumpărarea unui post caldicel și confortabil poate fii făcută prin cunoștințe și relații, prin familie și interese, pe baza de reciprocitate, prin proptele, prin promisiuni, prin „azi eu, mâine tu” și alte „monede”, la fel de murdare și spurcate. Prin așa ceva, acest ” levit” necurat s-a strecurat la Templu. Domnul nostru ne-a avertizat ca in turma vor intra „lupi răpitori îmbrăcați in piei de oaie”. Întrebarea e, cine sunt aceștia? Răspunsul e cât se poate mai simplu: cei chemați sa păstorească și care au fost introdusi in „turma” prin corupție. Aceasta este simonia, un păcat despre care Petru spunea ca-i tine pe acești oameni in „lanțurile fărădelegii”. Sunt impostori, corupți și ipocriți. Câți pastori buni zac pierduți și uitați de „nepăsarea” unor „magi” de tot felul, in timp ce comunitățile mor ucise de veninul corupției și a învățăturilor străine…?
Pescari de oameni 