COLPORTORUL

Urca omul coasta rupta
Lunecand cu tina-n lupta…img_0829
Ploaia rece, iute-i vantul
Zloata a cuprins pamantul.

Sus, ascuns de dealul mare
Un satuc pierdut in zare.
Inspre acolo pasii-l poarta,
Solie din poarta-n poarta.

Seara vine, ceru-i negru
Aerul e greu, funebru;
Frigul strange ca un sarpe,
Pomii goi, par triste harpe.

Fumul rar pluteste moale,
Catre vai si campuri goale,
Un dulau ce-i simte pasul,
Isi dregea- n octave glasul.

Greu urcusul, rea cararea
Greu mai trage rasuflarea…
Pe bancuta langa sipot
Un ragaz, in moale clipot.

Un coltuc uscat de paine
Imparte cina cu un caine.
In desagii de pe spate,
Cuvinte Sfinte pachetate.

Ici si colo pe la geamuri
Luminite printre ramuri.
Fumul, aburi imbarliga
De ceaun cu mamaliga.

Bate-n poarta casei mici
De sindrila si chirpici,
Cumparand de- un icusar
Loc de noapte-n panusar.

Intre paie, pat isi face
Omul nostru, om de pace
Si in noaptea de taciune
Multumind, o ruga spune.

Noaptea-i rece, aspra, rea.
Perna-si face din boccea.
Frigul strange, haina-i uda,
Pare-o stranie paparuda!

Ostenit. Sa doarma-i greu:
Strange frigul, coparseu.
Paiul ud si vant subtire
Somnul pare amortire.

Ca in vis, in spate simte
Ceva cald, ce se intinde.
Atinge bot umed de caine:
Acelasi ce primise paine!

Doua suflete in mas:
Om si caine de pripas…
Ce mult face un caine viu,
Intr-un loc rau si pustiu!

Zorile rasar, umede si reci;
Noroi in drum si pe poteci.
Omul bate-n usa, poarta
Carte si Adevar sa imparta.

A dat o Biblie in vecini,
O alta, la o tarla intre spini…
Mai jos, la o casa aratoasa,
Intalni pe coana preoteasa.

In urma, vine preotul si el
In sareta, cu armasar rebel…
Om gros si crunta uitatura,
Duhnind tamaie si a bautura.

„-Ce vrei crestine-n asta oara,
Nu stii, ca-i sfana Marioara?
Pomana? Duminica-n pridvor
Nu la case inchise cu zavor!”

„-Sa avem iertare, conule!
Milostenii nu cer domnule.
Doar o clipa vreau sa-mi dai,
Biblie sa-ti dau, de n-o fi bai!”

„-Da´ce esti tu? Un pocait!?”
Striga acel popa buhait.
„-Iti arat eu tie acu´vanzare:
De grijanie si anghinare!”

Zicand asa zmucitul popa,
Imitand aievea o pericopa,
Il scuipa si-l loveste-n fata
Cu sarg si cu chef de harta.

Pe dat´acel caine de pripas
Sare brav si far´sa dea glas,
Pe popa de anteriul il prinde
Si-l rastoarna intre arinde.

Omul pacii greu se pune.
Naucit de lovitura, spune:
„-Doamne Isuse, in mila Ta
Iarta-l de pacatul acesta!”

Popa greu se afunda-n tina,
Cu dosul mare, burta plina.
Se da te-a dura in sutana,
Ca harbuzul prin tartana.”

„-Ramai cu bine, preoteasa.
Turbat animal, mai ai la casa!”
Zis-a omul ridicandu-si clopul,
Salutand in glod si…dopul.”

Trecuta bine ora de ameaza,
Cu urma palmii pe obreaza,
Omul se uita cu multumire,
La sacul gol, suierand uimire.

„-Vino incoase, mai orfane
Mananca si tu ceva, lupane!”
Zis-a omul imbiind pe caine
Cu ultimul coltuc de paine.

„-Apoi, te-ai duce unde-i stii…
Esti darz si priceput la zavistii.
Domnul, se va ingriji de tine.
Pentru El, ai lucrat cu mine!”

Prinde drumul catre casa,
Prin livezi de pruna grasa.
Mai in urma venea smerit
Dulaul, ce parea nedumerit.

Cand poteca dete- un cot,
La punte, borcanatul preot.
Avand sase oameni de nimic
Ce se cinsteau din clondiric.

Purtau bate, furci, topoare
Si in chimire, lungi cosoare…
Iesiti erau, sa ucida o fiara,
Ori pazeau vreo comoara?

Omul pacii, o clipa se opri.
Privirea- i blanda se- naspri.
„- Doamne, cale inapoi nu iau,
Pentru Tine, sufletul imi dau!”

Drumul deci tinandu-l drept,
Pe loc ii salta inima in piept.
Ce vedea, un- i venea sa creada:
Nimic, ramase de ambuscada!

Oamenii, rupand pamantul
Racnind fugeau  ca si vantul.
Popa, mai la urma, un prun
Vroia sa-l urce de nebun!

Vazand asa mare intamplare
Omul pacii, nu- i dadu crezare.
Zise: „-Doamne Isuse, ce vad
E Nimicitorul, cosind prapad!”

La urma, zarind cainele acel
Il chema la sine pe rebel:
„-Ti-am zis, lupane sa te duci,
Acestia nu au fost naluci…

Acum faca-se dupa- ti voie,
Mi-ai fost sprijin la nevoie.
Vino deci, cu mine acasa.
Un loc gasi-voi in fanoasa.”

Dupa o vreme, un gospodar,
Cu un frate la judet notar,
Venise cu un jurnal central
Purtand o nota de scandal:

„Intr-un satuc intre coline,
Un om cu desage pline,
Trecea din casa- n casa
Cu un tigru fioros, in leasa!”


Omul pacii auzind aceasta,
Zambi, mangaindu-si teasta.
„-Vino- ncoace mai miracol,
Ca tu ai dat, acel spectacol.

Domnul a lucrat prin tine,
Si am sfarsit lucrarea bine.
Dar taina asta, sa n-o spui,
Ca ajungi, spaima satului!”

 

 

Sabadell (Barcelona)
Agosto, 2016

„Aceasta poezie am dedicat-o bunicului meu Vasile, colportor cu pasul in tineretea lui prin Campia Transilvana, unul dintre cei ce au răspândit Adevarul lui Isus in aceasta zona a Tarii, fiind inspirata de niste fapte reale pe care el insusi mi le-a istorisit cand eu eram copil. A fost, combatant in Primul război mondial, din Silezia și pana la Verdun. A fost ranit de patru ori. Ultima data in batalia de la raul Somme din Picardia, Franta. A fost decorat de douä ori cu cea mai înaltä medalie a Imperiului. In timp ce primea tratamentul si se recupera intr-un spital prin nordul Italiei, un prizonier american, rănit și el, i-a vorbit pentru prima data despre Cristos. De atunci si pana la sfârșitul vieții, a rămas prieten cu El.”

 

 

 

 

 

Autor: Sorin Bubau

Pescar și pescar de oameni pentru Patria de Sus, scriitor, poet și eseist religios, teolog autodidact, deconspirator a lucrării celui rău, luptător cu mine însumi, îndatorat cu Isus Hristos.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s